Transport GRATUIT | Retur in 14 zile.

Totul despre curățarea pantofilor din piele întoarsă: 3 trucuri eficiente!

- 0 Comentarii

Fără discuție, articolele de încălțăminte confecționate din piele întoarsă sunt un must-have în garderoba oricărei iubitoare de modă. Deși tendințele se schimbă în permanență, acest material își păstrează popularitatea, indiferent de sezon, fiind nu doar ușor de asortat, ci și caracterizat printr-un aspect aparte față de celelalte materiale disponibile pe piață. 

Cu toate acestea, pantofii din piele întoarsă se dovedesc mult mai sensibili în comparație cu încălțămintea realizată din piele mată sau lucioasă, necesitând o îngrijire delicată, precum și o curățare atentă. 

Spre a le prelungi pantofilor preferați durata de viață, dar și pentru le menține aspectul impecabilvenim în întâmpinarea ta cu o serie de sfaturi utile, ce îți vor fi de folos în ritualul de îngrijire al acestora: 

1. Ustensilele de care ai nevoie pentru curățarea pantofilor din piele întoarsă 

În primul rând, îți va fi de mare ajutor o perie special creată pentru îndepărtarea murdăriei de pe suprafața încălțămintei. Unde o găsești? Ei bine, există numeroase variante în magazinele de profil, însă indicat ar fi să optezi pentru un model mai rezistent. 

Totodată, periile de nailon sunt ideale pentru curățarea, dar și pentru revigorarea materialelor sensibile, așa cum este pielea întoarsă. 

2. Eliminarea petelor cu succes 

Principalii inamici ai pantofilor din piele întoarsă sunt: apa, noroiul și guma de mestecat. Iată cum poți proceda în situația în care: 

- ai călcat în noroi: înainte de a demara procesul de curățare, te sfătuim să lași încălțămintea la uscat. Odată ce această etapă a fost îndeplinită, curăță petele cu una dintre periile de mai sus, prin mișcări circulare pe suprafața afectată. 

pantofii tăi au intrat în contact cu apa: folosește-te de un prosop spre a elimina excesul de apă. Apoi, chiar dacă nu pare o metodă potrivită, încearcă să pulverizezi o cantitate infimă de apă curată pe suprafața respectivă și să tamponezi ușor cu o lavetă absorbantă. Bineînțeles, următorul pas este să lași încălțămintea să se usuce în mod natural, de preferat la temperatura camerei. 

guma de mestecat nu se dezlipește de pe materialul pantofilor favoriți: tot ce trebuie să faci este să lași pantofii pentru doar câteva ore în congelator. În acest mod, guma de mestecat va îngheța și va putea fi eliminată fără dificultăți. 

3. Produse pe care le ai deja acasă și care sunt mai mult decât eficiente în curățarea pielii întoarse 

Purtarea încălțămintei în mod frecvent, praful, murdăria, vremea capricioasă, dar și micile „accidente” din activitățile cotidiene reprezintă doar o parte dintre factorii ce pot afecta modul în care arată pantofii tăi favoriți. De altfel, nu avem mereu la îndemână produse profesionale pentru curățarea acestora. 

Pare greu de crezut, însă orice femeie își poate readuce la viață pantofii din piele întoarsă, cu doar 2 produse pe care cu siguranță le are acasă. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu și despre oțet, soluții naturale care, alături de o canitate egală de apă, devin extrem de eficiente în îndepărtarea petelor. 

 

Totuși, nu întotdeauna reușim să salvăm toate piesele de încălțăminte uzate pe care le avem în garderobă. Și pentru că nicio femeie nu poate refuza o nouă pereche de pantofi, îndeosebi dacă îi garantează un aspect elegant, te așteptăm pe site-ul nostru cu numeroase modele de pantofi realizați din piele întoarsă de calitate premium. 

 

Comentarii (0)
Arhivă blog